fost odata… fotbal. Un fotbal simplu. A fost o minge, patru copii si tot atatea pietre. Si le placea sa dea cu piciorul in minge, le placea grozav de mult cand fetele din preajma priveau uimite la giumbuslucurile ce le faceau ei cu mingea. Apoi au fost mai multi baieti ce vroiau sa se joace, i-au primit si asa s-au strans pana la 22, s-au impartit in doua si alergau dupa balonul neobosit. Si era grozav de amuzant, de placut… pentru ca era atat de simplu, era atat de frumos. Tinerilor le placea si faceau cerc in jurul celor 22, puneau banci, mancau seminte si se minunau de entuziasmul jucatorilor. De propriul entuziasm.
Erau zilele cand fotbalul era de abia un pici. Un pusti obraznic cu ochii jucausi. Era o placere sa ii vezi bucuria, era un vis in care te cufundai dupa fiecare zi de scoala, era o melodie pe care o puteai asculta fara sa platesti bilet de intrare.
A trecut mult de atunci. Mingea s-a spart, pietrele zac in fundatia bancii ce a rasarit pe vechiul teren de fotbal. Multi dintre copii nu mai sunt iar altii au proprii copii. Copii lor platesc pentru aceeasi bucurie si traverseaza intregul oras pentru o ora de fotbal. Fotbal modern. Cu porti in loc de pietre,cu covor in loc de iarba, cu tribune goale in loc de banci pline.
Sa nu uitam de vechiul fotbal. De prietenul copilariei noastre. Sa facem abstractie, macar o clipa de milioanele de dolari, de vilele noastre , de capitalismul acesta imbecil si sa oferim copiilor nostrii o minge, patru pietre si locul in care sa le aseze. Fiti siguri ca vor stii in ce fel.
