Si noi am fost copii

Si noi am fost copii si nu intelegeam defel injuraturile din tribuna. Astazi am crescut si mergem cu copii de mana la meciuri. Nu ii ducem la teatru acolo nu putem sparge seminte, acolo nu putem sa scuipam a neputinta inspre directia finantatorului. Ii ducem la meciuri in sanctuarul sambetelor si duminicilor noastre pentru ca sa le lasam, poate, mostenire locurile din peluza, scrijelite cu numele noastre. Totdeauna in peluza, niciodata la oficiala, ne mintim copii spunandu-le, chipurile, ca un meci e mai frumos privit din mijlocul galeriei. Din mijlocul oamenilor care striga cuvinte interzise pentru ei, iar tatal lor devine de cele mai multe ori un imbecil in marea aceea de oameni. Dar e OK, macar o data pe saptamana nu uita ca e parinte, nu uita ca in afara de facturi, bani de buzunar si bere mai e ceva. Un meci de fotbal il poate scoate  din pasa neagra in care se afla in timpul saptamanii si sa recunoastem ca, in timpul meciurilor, dincolo de vorbele lui pare mai tata decat de obicei.

Pana la urma e bun si fotbalul asta la ceva, pana la urma e frumos si in peluza, dar nu meciul… e frumos si atat. Oare la oficiala sunt copii?

Cer senin în Bucureşti

Am lipsit cam multe zile din blogosferă. Şi nu am petrecut deloc Valentine’s Day, nu am stat închisă într-o vilă la malul mării. Sunt în vacanţa mea de după sesiune şi mă bucur de zilele libere.
Am petrecut un week-end frumos cu fetele mele de pe net, de la Slatina. Ooo, da! Nu ştiu câţi dintre voi s-au văzut vreodată cu prieteni de pe net dar eu am făcut acest lucru şi am cunoscut oameni deosebiţi, balerini în cele mai frumoase culori.
Vineri seaa am fost la Operă unde am văzut în sfârşit La Traviata . Mi-a plăcut foarte mult şi în plus nici nu a fost aşa de lungă piesa. Păi când am mai fost la Operă ( parcă la Flautul fermecat) a ţinut pe puţin 4 ore cu 3 pauze scurte de zece minute. Devine plictisitor la un moment dat.
Ne-a prins şi ninsoarea…ningea foarte frumos în Bucureşti. Apoi ziua următoare a ieşit soarele. Ultimele zile în Bucureşti au fost superbe.
Am înţeles de la Elle că va fi eclipsă de lună şi că va dura în jur de cinci ore. Dacă e cer senin se poate vedea cu ochiul liber din orice colţ al ţării. Cred că o s-o vedem împreună pentru ca azi ea vine la mine. E pentru prima dată când ne vedem şi ne ştim de pe net de ceva vreme.
Aaa, şi mai vine un prieten din Braşov. Sper sa petrecem zile frumoase.
Şi mai sper să revin repede pe blog şi să-mi fac chef de blog-uri. Am rămas în urmă cu ştirile. Azi din întâmplare am văzut un fel de hartă a blogosferei într-un post al lui Radu . Încă nu ştiu dacă e de bine sau de rău. Nu am citit foarte bine

De ce am lipsit din blogosferă?

Uff sesiunea asta! Ce să ne mai facem noi cu ea?
În ultima vreme am învăţat pentru examene aşa că nu am mai avut timp să scriu nici două rânduri. Plus că m-am îmbolnăvit subit. Am făcut rost de o frumoasă gripă care m-a ţinut la pat cu temperatură .
Umătorul pas a fost să iau pastile la greu, sirop şi alte minuni. De abia astăzi m-am simţit un pic mai bine şi am zis să trec la scris pentru că se întreabă lumea ce-i cu mine.

Nationala mea

Pentru cei care nu mai iubesc nationala.

Scarbit de faptele unora lasi capul in piept si mergi mai departe. Nu esti las doar curajul a prins mucegaiul nepasarii, ideile sunt stramte intr-un neuron care-si forteaza nota de ultim aparator al unui crez prafuit. Eu cred in nationala, nu in oameni, ei m-au dezamagit prea mult sa ii miluiesc cu o privire aruncata in scarba peste gardul dintre mine si ei. Eu nu cred nici in mine,m-am inselat de prea multe ori sa ma respect asa cum visam odata ca merit sa o fac. Inchid ochii pierdut in trecut. Intr-un trecut in care am indraznit sa sper atingerea unei himere, himera insasi s-a pierdut era nefiresc sa nu o fac si eu. La fel de nefiresc ar fi sa nu cred in spiritul nationalei, trecand peste ani nationala mea si-a pierdut gloria, dar gloria e adesea doar o femeie usoara care te lasa mereu pentru unul cu bani, nationala mea imi doarme sub perna, timida si trista nu crede in minuni, e prea saraca sa spere ca va avea curand parte din dulceata perversa a gloriei. Nationala lor e mai bogata, mai frumoasa si poate mai iubita. Dar nu e nationala mea.

Eu imi scriu nationala cu litere mici pentru ca vreau sa-si castige singura dreptul la majuscule, eu cred in nationala mea pentru ca lumea ii spune Romania.

Camera cu amintiri

In camera cu amintiri a Fiarei nu ai loc sa te misti. Privesti peretii si ai impresia ca vezi istoria unui club, nicidecum pe a unui singur jucator. In pozele care celebrau castigarea unui campionat national, personajele sunt mai tot timpul altele, cu exceptia unuia singur, a unui jucator care intre bani si Steaua a ales cum poate foarte putini ar fi facut-o. Cand privesti dincolo de Lacatus nu ai cum sa nu iti imprimi propriului comportament o doza serioasa de respect. Nu pentru Steaua. Nu pentru jucatorul ce a desenat pe teren o parte din istoria clubului din Ghencea, ci pur si simplu pentru omul Lacatus.

Crede oare cineva ca in cele 10 campionate castigate alaturi de Steaua, jucatorul Lacatus nu a avut clipe in care castelul de nisip sa i-se risipeasca izbit de un val pe care el, simbolul, sa nu il fi putut infrange la timp. Exista vreun stelist care sa creada ca in cele 7 cupe castigate sa nu ii fi tremurat piciorul cu gandul ca adversarul e de netrecut.

V-ati gandit vreodata ce a simtit inainte sa zguduie poarta Barcelonei ”86?

Povestea lui Lacatus merge mai departe strans legata de cea a Stelei. E blestemul unei camere cu amintiri, a unei decizii cum doar oamenii ce tes istoria au curajul sa ia. E binecuvantarea lucrului bine facut.

Credeti ca Lacatus nu sufera cand vede ca bagheta de antrenor nu ii vine tocmai ca si cea de jucator? Are insa increderea ca poate realiza cu Steaua mai mult decat atat. Are certitudinea ca nimeni nu doreste mai mult binele Stelei decat el. Fiti siguri ca daca ar fii existat un astfel de om, Lacatus ar fi fost primul ce s-ar fi dat la o parte.

Rar se intampla ca intre antrenorul unei echipe si suporteri sa existe o asemenea legatura.

Nu va exilati eroul!